Software şi plug-in pentru SISTEMUL EOS VR

Descoperiţi cum să creaţi conţinut tridimensional captivant utilizând un aparat foto EOS full frame compatibil şi obiectivul RF 5.2mm F2.8L DUAL FISHEYE, adoptând în acelaşi timp un flux de lucru mai simplu şi mai eficient cu SISTEMUL EOS VR.
EOS VR Utility

EOS VR Utility

Ceea ce odată era un proces complex de aliniere, sincronizare şi îmbinare cu mai multe aparate foto/sisteme de fişiere a devenit acum infinit mai uşor datorită Canon EOS VR Utility1, care asigură un proces mult mai eficient de conversie a înregistrărilor şi fotografiilor stereoscopice pentru editare şi redare.

Actualizare de software EOS VR Utility

Versiunea 1.2
  • - compatibilitate cu filmări RAW, inclusiv 60 cps cu 8K/60P RAW LT (EOS R5 C)
  • - acceptă accelerarea GPU (NVIDIA pentru Windows/Metal pentru Mac)
  • - compatibilitate cu Apple Silicon
  • - formate suplimentare de export al fişierelor (Windows)
  • - opţiune de mascare a obiectivului
Canon Camera

Proiectare echirectangulară

Pentru a vizualiza corect înregistrarea sau imaginea statică VR la 180° printr-o cască de realitate virtuală, ordinea imaginilor pentru ochiul stâng şi pentru cel drept trebuie schimbată şi trebuie efectuată o proiectare echirectangulară a celor două imagini circulare de tip ochi de peşte. Această proiectare echirectangulară necesită utilizarea software-ului Canon EOS VR Utility, „remapând” eficient cele două imagini circulare de tip ochi de peşte în două imagini „pătrate” alăturate (un format standard pentru fişierele de imagine VR la 180°), pregătite pentru vizualizare pe o cască de realitate virtuală sau pentru editare într-o aplicaţie software compatibilă sau într-un sistem NLE. O casetă de validare din EOS VR Utility permite utilizatorilor să comute între vizualizarea convertită şi cea neconvertită.

Compatibilitate cu filmări RAW (8K/60P)

Fişierele video RAW compatibile realizate cu aparatele foto acceptate (inclusiv fişierele 8K/60P RAW LT de la modelul EOS R5 C) sunt procesate automat în cadrul EOS VR Utility, simplificând suplimentar un flux de lucru RAW. Accesul la reglările de bază, inclusiv Nivelul de alb, ISO, Luminozitate, Spaţiu de culoare şi Gamma, facilitează un rezultat profesional cu un interval dinamic ridicat

EOS VR Utility - RAW controls crop
EOS VR Utility

Editare de bază

Previzualizaţi şi redaţi fişierul de film, marcând punctele dorite de început şi de sfârşit pentru export.

Opţiuni multiple de export

Fişierele de film pot fi exportate în diferite rezoluţii şi codecuri profesionale, inclusiv fişiere DPX şi ProRes (Mac), pregătite pentru editare şi colorizare într-o aplicaţie NLE compatibilă, cum ar fi Adobe Premiere Pro. Imaginile statice sunt exportate ca fişiere JPEG.

EOS VR Utility

Plug-inul EOS VR pentru Adobe Premiere Pro

Noul plug-in EOS VR pentru Adobe Premiere Pro1 le oferă creatorilor de conţinut avantajul de a converti şi edita direct din propria aplicaţie NLE şi de a efectua operaţiuni specializate cum ar fi colorizarea şi editarea.

Actualizare de software plug-in EOS VR

Versiunea 1.2
  • - acceptă accelerarea GPU (NVIDIA pentru Windows/Metal pentru Mac)
  • - compatibilitate cu Apple Silicon
  • - opţiune de mascare a obiectivului
Plug-inul EOS VR pentru Adobe Premiere Pro

De ce Premiere Pro?

Adobe Premiere Pro este cea mai bună aplicaţie din domeniu pentru crearea de conţinut VR bogat şi captivant. Plug-inul Canon EOS VR pentru Adobe Premiere Pro vă permite să efectuaţi automat conversia echirectangulară în timp ce importaţi fără probleme fişierele Canon VR într-un singur pas simplu. Fişierele convertite pot fi apoi adăugate pur şi simplu în cronologie şi editate şi colorizate în modul obişnuit, gata pentru export şi distribuţie finală.

Abonaţi-vă şi obţineţi mai mult

Toţi utilizatorii pot beneficia de o perioadă de încercare gratuită şi pot efectua conversii ale imaginilor statice şi ale videoclipurilor mai scurte de două minute. Cu toate acestea, atunci când exportaţi videoclipuri de două minute sau mai lungi cu EOS VR Utility sau le importaţi cu plug-inul EOS VR pentru Adobe Premiere Pro, aveţi nevoie de un abonament cu plată.

EOS VR Utility

Produse conexe

  1. Aveţi nevoie de EOS VR Utility şi plug-inul EOS VR pentru Adobe Premiere Pro pentru a efectua proiectarea echirectangulară a imaginilor VR la 180° înregistrate de pe un aparat foto Canon compatibil. Versiunea 1.2 sau una mai recentă a EOS VR Utility va facilita conversia fişierelor Canon RAW acceptate, inclusiv fişiere 8K RAW LT/60P de la modelul EOS R5 C (formatele RAW compatibile pot varia în funcţie de aparatul foto) şi va oferi suport pentru Apple Silicon şi accelerarea GPU. Poate fi necesar un serviciu cu abonament plătit pentru a converti videoclipuri mai lungi de 2 minute, care necesită un Canon ID. De asemenea, va fi necesară instalarea aplicaţiei specifice „HEVC Activator” pentru aparatul foto utilizat.
  2. Poate fi necesară cea mai recentă actualizare de firmware pentru compatibilitate VR

    VĂ RUGĂM SĂ REŢINEŢI: ACEST SOFTWARE PENTRU SISTEMUL VR POATE SĂ DIFERE DE PRODUSUL COMERCIAL.