Canon Redline Challenge
termeni şi condiţii

1. ORGANIZATOR ŞI PARTICIPANŢI

1.1. Organizatorul este Canon Europa N.V, cu sediul în Bovenkerkerweg 59, 1185 XB, Amstelveen, Ţările de Jos („Canon”). Orice companie, orice filială, parteneriat sau altă entitate care, din când în când, este controlată de sau se află sub controlul comun al Canon va fi denumită în cele ce urmează „Afiliatul Canon”, iar Canon şi Afiliatul Canon împreună vor fi numiţi „Grupul Canon”.

1.2. Toate persoanele care se înscriu („Participanţii”) trebuie să fie fotografi amatori, rezidenţi în Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Regatul Unit, Irlanda, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Estonia, Letonia, Lituania, Islanda, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Africa de Sud, Bahrain, Iran, Irak, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Siria, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Algeria, Benin, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Cabo Verde, Republica Centrafricană, Ciad, Comore, Republica Democratică Congo, Djibouti, Egipt, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Etiopia, Gabon, Ghana, Guineea, Guineea-Bissau; Côte d’Ivoire, Kenya, Liberia, Libia, Mali, Mauritania, Maroc, Niger, Nigeria, Republica Congo, Rwanda, São Tomé şi Príncipe, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Tanzania, Gambia, Togo, Tunisia, Uganda, Sahara Occidentală, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Malta, România, Slovenia, Serbia, Macedonia, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Israel, Uzbekistan, Azerbaidjan, Angola, Botswana, Lesotho, Madagascar, Malawi, Mauritius, Mayotte, Mozambic, Namibia, Réunion, Sfânta Elena, Seychelles, Swaziland, Zambia, Georgia, Moldova, Kazahstan şi Zimbabwe, cu vârsta de cel puţin 18 ani.

1.3. Fotografii profesionişti sau cei care câştigă peste 20 % din venitul lor anual din fotografie şi angajaţii Grupului Canon, familiile, reprezentanţii lor şi alte părţi implicate direct în acest concurs şi în sponsorizare nu sunt eligibili să participe.

1.4. Prin înscrierea la acest concurs, se consideră că toţi participanţii au fost de acord să respecte aceşti termeni şi condiţii, dacă nu se specifică altfel printr-o înştiinţare scrisă.

2. CONCURSUL

2.1. Perioada promoţiei: vă puteţi înscrie între 19 august 2023 la ora 00:01 GMT şi 16 septembrie 2023 la ora 23:59, inclusiv.

2.2. Accesaţi https://www.canon.ro/get-involved/redline-challenge/ pentru a completa formularul online pentru a ne oferi detaliile dumneavoastră (nume, adresă de e-mail, ţara de domiciliu) şi a finaliza sondajul. Apoi, încărcaţi o fotografie care îndeplineşte criteriile menţionate mai jos în Clauza 3 pentru a vă înscrie la concurs.

2.3. Nu este necesară nicio achiziţie. Participarea la acest concurs este gratuită şi nu este necesar ca fotografiile să fi fost realizate cu un dispozitiv Canon.

2.4. Pentru a participa, aveţi nevoie de acces la internet şi de o adresă de e-mail validă.

2.5. Fiecare persoană se poate înscrie maximum (1) o dată pe Perioada promoţiei.

2.6. Înscrierile incomplete, nevalide sau necorespunzătoare primite după data de închidere de 16 septembrie 2023 la ora 23:59 GMT nu vor fi eligibile pentru publicare sau pentru câştigarea vreunui Premiu.

2.7. Prin trimiterea unei înscrieri, fiecare Participant acordă Grupului Canon, prin prezentul document, o licenţă irevocabilă, internaţională, fără redevenţe şi gratuită de a publica, republica, afişa şi utiliza fotografia sa în toate scopurile legate de acest concurs, inclusiv dar fără a se limita la afişarea pe site-urile web ale Grupului Canon, conturile şi/sau canalele Grupului Canon de pe reţelele sociale şi orice alte site-uri web ale Grupului Canon sau ale reprezentanţilor/subcontractanţilor săi şi în materialele de marketing (inclusiv la expoziţii) legate de acest concurs timp de maximum un an după terminarea concursului. De asemenea, fiecare Participant acordă Grupului Canon şi reprezentanţilor/subcontractanţilor săi dreptul de a modera, modifica sau elimina orice fotografie dacă este considerată neadecvată, integral sau parţial, pentru a fi afişată pe site-ul web al concursului sau în orice materiale legate de concurs. Participanţii la concurs convin, de asemenea, prin prezentul document, să fie identificaţi ca şi/sau să li se atribuie calitatea de fotograf sau creator al fotografiei care face obiectul înscrierii lor.

3. CRITERII PENTRU FOTOGRAFII

3.1. Fotografia trimisă trebuie să reflecte următoarele criterii:


a) Să reflecte provocarea „Accent pe simplitate” – Vă provocăm să vă reduceţi cadrul la elementele esenţiale şi să adoptaţi o abordare de tipul „mai puţin e mai bine” în privinţa subiectului şi compoziţiei, cu o fotografie care demonstrează un ochi format pentru minimalism

b) Creativitate – Înscrierea dumneavoastră este actuală şi originală?

c) Impact – Ce emoţii sau reacţii evocă fotografia trimisă? Fotografia trimisă este amuzantă, emoţionantă sau dă de gândit?

d) Abilităţi tehnice -Fotografia a fost capturată astfel încât să demonstreze o înţelegere a subiectului şi a capacităţilor aparatului foto?


3.2. Dimensiunea fotografiei trebuie să fie de 150 dpi, 2000 de pixeli pe marginea cea mai lungă. Participanţii nu trebuie să încarce fotografii care au câştigat anterior un premiu printr-o promoţie derulată de Organizator sau de orice altă entitate.

3.3. Fotografia trimisă nu trebuie să fie extrem de editată sau manipulată, exemplele incluzând: fără obiecte adăugate sau eliminate din imagine, fără compunerea imaginilor şi fără filigrane (pentru detalii suplimentare, consultaţi Clauza 4.2 vi). Reţineţi că această listă de exemple nu este exhaustivă.

3.4. Acest concurs este un test al creativităţii şi abilităţilor fotografului. Orice utilizare a inteligenţei artificiale este contrară spiritului concursului şi este în întregime interzisă (cu excepţia funcţiilor care sunt o caracteristică inerentă a camerelor de producţie nemodificate). Pentru detalii suplimentare, consultaţi clauzele 4.3 şi 4.4.

4. CERINŢE PRIVIND CONCURSUL

4.1. Fotografia trebuie să fie originală şi să fie fost realizată de Participant.

4.2. Fotografia trimisă de Participant nu trebuie să conţină:


i) persoane care pot fi recunoscute, cu excepţia cazului în care Participantul poate demonstra că astfel de persoane au acordat în scris toate permisiunile necesare pentru trimiterea, utilizarea şi publicarea fotografiei de către Grupul Canon în temeiul Clauzei 2.7 din prezenţii Termeni şi condiţii (reţineţi, este responsabilitatea Participantului să se asigure că a fost solicitată permisiunea respectivă şi că formularele de cesiune a drepturilor de imagine au fost completate satisfăcător); sau

ii) lucrări de artă, cu excepţia cazului în care Participantul poate demonstra că i s-a acordat o licenţă pentru ca astfel de lucrări de artă să fie utilizate şi publicate de Grupul Canon în temeiul Clauzei 2.7 din prezenţii Termeni şi condiţii sau

iii) sigle şi nume de mărci, cu excepţia cazului în care Participantul poate demonstra că i s-a acordat o licenţă pentru ca astfel de sigle sau nume de mărci să fie utilizate şi publicate de Grupul Canon în temeiul Clauzei 2.7 din prezenţii Termeni şi condiţii; sau

iv) scene care sunt ofensatoare, obscene, sexuale, depreciative, defăimătoare, violente, abuzive, care hărţuiesc, sunt ameninţătoare, care pot aduce critici legate de rasă, care sunt legate de religie, origine sau gen sau care se pot reflecta negativ asupra numelui, reputaţiei sau clienţilor Grupului Canon sau ai oricărui partener de marcă sau care sunt nepotrivite pentru publicare în alt mod; sau

v) orice aspect care poate încălca drepturile oricărui terţ, inclusiv proprietatea intelectuală, drepturile morale sau de confidenţialitate sau care poate face referire la orice marcă terţă sau orice denumiri, sigle şi/sau mărci comerciale terţe; sau

vi) orice filigran, notificare privind drepturile de autor sau orice alte informaţii care pot să identifice Participantul (reţineţi, este permisă o notificare privind drepturile de autor inclusă în metadatele imaginii). Pentru ca procesul de evaluare să rămână cât mai obiectiv posibil, juriul nu are permisiunea să vadă numele Participanţilor atunci când evaluează fotografiile. Orice imagine înscrisă care conţine numele unui Participant, orice filigran, notificare privind drepturile de autor sau orice alte informaţii care pot să identifice Participantul va fi descalificată şi nu va fi prezentată juriului.


4.3. Imaginea trimisă de Participant nu trebuie creată, generată, editată, compusă sau manipulată utilizând vreun software, instrument sau tehnologie care încorporează orice formă de inteligenţă artificială. Aceasta include (dar nu se limitează la) orice utilizare a inteligenţei artificiale generative, inclusiv funcţionalitatea de umplere generativă. Cu toate acestea, utilizarea funcţiilor care fac parte integrantă din specificaţiile de producţie ale aparatelor foto (de exemplu, focalizarea automată şi procesarea imaginilor) nu va duce automat la descalificare cât timp nu suspectăm că aparatul foto a fost modificat în vreun fel.

4.4. Toţi finaliştii selectaţi vor fi contactaţi şi li se va cere să furnizeze fişierul RAW al imaginii pe care au trimis-o, care va fi analizat pentru orice utilizare a tehnologiei inteligenţei artificiale şi care poate fi, de asemenea, utilizat pentru evaluarea altor criterii ale concursului (de exemplu: compoziţie, editare excesivă şi manipulare), la discreţia juriului. Dacă fişierul RAW nu este trimis înainte de termenul stabilit, finalistul va fi descalificat.

4.5. De asemenea, sunteţi de acord să fiţi contactat(ă) de Canon în scopuri de administrare a concursului sau în cazul în care Grupul Canon doreşte să discute orice altă utilizare a fotografiei trimise pentru concurs.

5. GARANŢII

Trimiţând această înscriere, Participantul garantează că:

5.1.Participantul este unicul autor al fotografiei; /p>

5.2.Participantul este deţinătorul drepturilor de proprietate asupra fotografiei;

5.3.Fotografia şi orice element care apare în fotografie nu încalcă niciun drept (inclusiv drepturi de proprietate intelectuală, morale sau de confidenţialitate) ale niciunui terţ;

5.4.În cazul în care o persoană sau imaginea unei persoane apare în fotografie, Participantul a obţinut permisiunea scrisă de la acea persoană pentru ca Grupul Canon să îi utilizeze imaginea aşa cum se descrie în prezenţii Termeni şi condiţii; şi

5.5.În cazul în care fotografia a fost realizată în altă ţară decât ţara de domiciliu a Participantului, Participantul a respectat legislaţia aplicabilă unei astfel de ţări, inclusiv, dar fără a se limita la orice cerinţe legale de proprietate intelectuală, morale, de confidenţialitate şi proprietate.

Canon garantează că:

5.6.Va acţiona în limita domeniului de aplicare a drepturilor acordate în temeiul şi/sau în conformitate cu prezenţii Termeni şi condiţii.

6. PREMIUL

6.1 Marele câştigător va primi echipamente Canon în valoare de peste 5.000 €, inclusiv următoarele („Premiul”):


a) Canon EOS R5

B) CANON RF 24-105MM F4L IS USM


6.2. Canon va înştiinţa câştigătorul la adresa de e-mail oferită la înscriere în termen de 5 zile lucrătoare de la selectarea câştigătorului. Câştigătorul va trebui să răspundă pentru a confirma eligibilitatea şi acceptarea Premiului în termen de 14 zile calendaristice de când a fost contactat(ă) iniţial. În cazul în care câştigătorul nu răspunde la mesajul iniţial în termen de 14 zile calendaristice, Canon îşi rezervă dreptul de a-l descalifica. În cazul în care câştigătorul este descalificat, Canon îşi rezervă dreptul de a acorda Premiul unei persoane de rezervă, selectate în acelaşi mod. Câştigătorii de rezervă pot avea mai puţin timp pentru a răspunde.

6.3. Canon îşi rezervă dreptul de a publica numele, localitatea şi ţara câştigătorului sau de a mediatiza oferirea oricărui Premiu după data concursului. În cazul în care câştigătorul nu doreşte publicarea unor astfel de detalii, trebuie să înştiinţeze Canon în acest sens în momentul în care i se comunică faptul că a câştigat.

6.4. Premiul nu este transferabil şi nu va fi înlocuit de nicio alternativă în bani sau credite. În cazul în care Premiul oferit nu este disponibil din cauza unor circumstanţe dincolo de controlul său, Canon îşi rezervă dreptul de a oferi un Premiu alternativ de valoare egală sau mai mare.

6.5. Premiul va fi înmânat câştigătorului în termen de 30 de zile calendaristice după ce este anunţat. În cazul improbabil în care Premiul nu ajunge în termen de 30 de zile calendaristice după anunţarea câştigătorului, cel din urmă va mai dispune de încă 28 de zile calendaristice pentru a informa Canon trimiţând un e-mail la Reshma.chauhan@canon-europe.com. În cazul în care câştigătorul nu informează Canon în acest interval, Canon îşi va rezerva dreptul de a nu oferi din nou Premiul sau de a limita valoarea acestuia, la discreţia sa.

6.6.Orice Premiu respins sau nerevendicat poate fi atribuit altor participanţi la discreţia absolută şi exclusivă a Canon.

6.7. În cazul în care concursul nu se poate desfăşura aşa cum s-a plănuit din motive care includ, dar nu sunt limitate la falsificare, intervenţie neautorizată, fraudă, lipsă de onestitate, defecţiuni tehnice sau orice alte cauze dincolo de controlul Canon, care corup sau afectează administrarea, securitatea, corectitudinea, integritatea sau desfăşurarea corespunzătoare a acestui concurs, Canon îşi rezervă dreptul de a descalifica orice persoană care afectează procesul de înscriere sau care nu respectă prezenţii Termeni şi condiţii şi de a anula, modifica sau suspenda concursul sau de a invalida orice înscrieri afectate.

6.8. Nu ne asumăm nicio responsabilitate pentru înscrieri care sunt pierdute, întârziate, corupte, deteriorate, direcţionate incorect sau incomplete sau care nu pot fi trimise din orice motiv tehnic, de livrare sau din alt motiv. Dovada trimiterii nu va fi acceptată ca dovadă a primirii. Grupul Canon nu garantează accesul continuu sau securizat la pagina de înscriere.

7. SELECTAREA CÂŞTIGĂTORULUI

7.1. Toate înscrierile valide primite în timpul Perioadei promoţiei (sub rezerva moderării) vor fi evaluate independent de un juriu. În total, vor fi trei (3) runde de evaluare pentru a restrânge selecţia la zece (10) finalişti pe baza criteriilor pentru fotografii, aşa cum sunt detaliate în Clauza 3. Din cei zece (10) finalişti, juriul va selecta un (1) câştigător.

7.2 Câştigătorul va fi selectat între 9 octombrie şi 16 octombrie 2023.

8. DATELE CU CARACTER PERSONAL

8.1. Canon Europa N.V., 59 Bovenkerkerweg, 1185 XB, Ţările de Jos, este Operatorul de date cu privire la orice date cu caracter personal oferite de Participanţi. Datele cu caracter personal oferite sunt păstrate în siguranţă şi pot fi transferate pe un server securizat din afara ţării în care îşi au domiciliul persoanele vizate. Datele cu caracter personal colectate de la Participanţi se supun Politicii de confidenţialitate Canon pentru consumatori Privacy policy.

8.2. Orice date cu caracter personal oferite pentru derularea acestui concurs vor fi utilizate exclusiv în scopul acestui concurs şi, dacă este cazul, în scopuri de marketing de către Grupul Canon şi/sau de orice reprezentant numit de Grup pentru a ajuta la derularea concursului în numele Organizatorului şi nu vor fi dezvăluite unei terţe părţi în niciun alt scop, cu excepţia cazului în care a fost obţinut consimţământul dumneavoastră.

9. Limite de responsabilitate

9.1. Canon îşi rezervă dreptul de a refuza să onoreze orice înscriere sau de a recupera valoarea integrală a oricărui Premiu în cazul în care consideră că a avut loc un abuz sau o încălcare a Termenilor şi condiţiilor acestui concurs.

9.2. Canon împreună cu orice agenţii şi companii asociate nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere (inclusiv, fără a se limita la pierderi indirecte, speciale sau pe cale de consecinţă sau pierderi de profit), cheltuială sau pagubă suferită sau apărută (indiferent dacă apare sau nu din neglijenţa oricărei persoane) în legătură cu acest concurs sau cu acceptarea sau utilizarea Premiului, cu excepţia oricărei răspunderi care nu poate fi exclusă prin lege. Nimic nu va exclude răspunderea Grupului Canon pentru decesul sau vătămarea corporală ca urmare a neglijenţei sale.

9.3. În cazul unui litigiu privind interpretarea sau implementarea regulilor privind orice problemă legată de concurs, decizia Directorilor Canon este definitivă şi nu se va începe nicio corespondenţă.

9.4. Dacă orice parte a acestor condiţii este declarată nevalidă, ilegală sau neexecutorie de către o instanţă de jurisdicţie competentă sau de către altă autoritate competentă, această parte va fi separată de restul condiţiilor, care vor rămâne valabile în măsura maximă permisă de lege.

9.5. Înscrierile trebuie să se facă direct de către persoana care participă la concurs. Înscrierile colective din partea grupurilor de comerţ, de consumatori sau părţilor terţe nu vor fi acceptate. Înscrierile incomplete sau ilizibile şi înscrierile trimise prin macrocomenzi sau alte mijloace automate, împreună cu înscrierile care nu îndeplinesc integral cerinţele prezenţilor Termeni şi condiţii vor fi descalificate şi nu vor fi luate în considerare. Dacă devine evident că un Participant foloseşte un calculator pentru a eluda această condiţie, de exemplu, prin utilizarea unui „script”, a „forţei brute”, mascându-şi identitatea prin manipularea adreselor IP, utilizând alte identităţi decât identitatea proprie sau orice alte mijloace automatizate pentru a mări numărul de înscrieri ale acelui Participant la concurs într-un mod care nu respectă regulile concursului, înscrierile acelui Participant vor fi descalificate şi orice Premiu acordat va fi nul. Participanţilor nu li se permite înscrierea folosind servicii de e-mail anonim, precum, dar fără a se limita la GuerillaMail, Dispostable sau Mailinator.

9.6. În cazul unei discrepanţe între prezenţii Termeni şi condiţii şi detaliile oricărui material promoţional, detaliile Termenilor şi condiţiilor vor avea întâietate.

10. JURISDICŢIE

Deoarece sunteţi un client participant, legile ţării dumneavoastră de domiciliu se vor aplica acestui concurs şi puteţi avea dreptul să iniţiaţi acţiuni în instanţă la tribunale locale, în propria dumneavoastră limbă. O organizaţie locală de consultanţă pentru consumatori vă poate oferi sfaturi cu privire la drepturile dumneavoastră. Aceşti Termeni nu restricţionează niciun drept legal care poate fi aplicabil.