Preferinţele copiilor se pot schimba într-o clipită, motiv pentru care creaţiile artizanale reciclabile reprezintă un mod excelent de a explora noi pasiuni. Creative Park este o resursă gratuită fantastică, cu mii de şabloane şi idei de creaţii artizanale din hârtie. Există o mulţime de opţiuni din care pasionaţii de spaţiu pot alege, potrivite pentru artizani de toate vârstele şi cu orice nivel de abilităţi, de la un sistem solar simplu mobil la o imitaţie complicată şi detaliată a Mars Rover „Curiosity”.
Creaţiile artizanale din hârtie oferă inclusiv ocazia de a învăţa prin activităţi, stârnind curiozitatea prin întrebări şi fantezii de moment, astfel încât veţi juca jocuri cu tematică spaţială multe săptămâni la rând. Aţi putea chiar să combinaţi sesiunea voastră de creaţii artizanale spaţiale cu un eveniment ceresc viitor, cum ar fi o superlună, o eclipsă sau o ploaie de meteoriţi.
Mike şi Gen Sidaway şi cei trei copii ai lor – Chloe, Halle şi Luke – sunt pasionaţi de spaţiu şi abia aşteaptă să se distreze cu o selecţie de modele astronomice. Descoperiţi cum au reuşit.
Dincolo de lumea noastră: creaţii artizanale din hârtie cu tematică spaţială
Planificaţi-vă aventura interstelară
„Pe lângă faptul că am petrecut timpul împreună într-un mod minunat, mi s-a părut şi cu adevărat relaxant”, spune entuziasmată Gen, în imagine cu Mike, Chloe, Halle şi Luke. „Cred că mai departe voi încerca să creez albume de colaje cu şabloane, însă există şi atât de multe decoraţiuni de sezon pe care vreau să le fac.”
La fel ca majoritatea opţiunilor de proiecte artizanale pe care le veţi găsi în Creative Park, selecţiile pentru spaţiul cosmic nu necesită niciun echipament special. Nu trebuie decât să citiţi instrucţiunile pentru fiecare şablon pe care îl alegeţi, deoarece unele necesită uneori obiecte precum şnur, benzi elastice sau carioci. Iată o listă cu echipamentele generale de care veţi avea nevoie:
- Creative Park
- Imprimantă Canon PIXMA, de exemplu, PIXMA TS7650i
- Hârtie foto mată Canon sau hârtie de imprimantă standard (consultaţi instrucţiunile şablonului)
- Foarfecă
- Riglă sau stilou fără cerneală pentru gravare
- Lipici sau bandă dublu-adezivă
Selectaţi-vă şablonul spaţial
Gen şi Mike au folosit ca ghidare evaluările cu stele pentru fiecare dintre şabloanele din Creative Park care să-i ajute să decidă ce activităţi artizanale se potrivesc cel mai bine nivelului de abilităţi al copiilor lor. „Îmi place că sunt atât de multe şabloane diferite”, spune Gen. „Fetele aleseseră deja câteva case de păpuşi pe care vor să le facă, iar lui Luke îi plac proiectele de artizanat cu dinozauri.”
Pare destul de simplu să selectaţi modelul pe care doriţi să-l exploraţi cu curaj, însă poate fi mai dificil decât credeaţi având în vedere zecile de opţiuni de proiecte de artizanat din hârtie cu tematică spaţială din care puteţi alege. Decoraţiunea tip lună strălucitoare suspendată poate încânta copiii mai mici, iar cei mai mari vor fi probabil atraşi de o gamă de rachete, cum ar fi Saturn V sau setul Navetă spaţială, care le va oferi şi cunoştinţe în timp ce le creează. O metodă bună de a începe explorarea acestui subiect este să discutaţi cu copilul despre ceea ce ar vrea să construiască: de la planetele din sistemul nostru solar la modul în care funcţionează o navă spaţială. Chiar şi dumneavoastră puteţi învăţa câte ceva!
Fiecare şablon de artizanat are o evaluare cu stele ce indică nivelul de dificultate şi informaţii despre durata aproximativă necesară pentru finalizare. Familia Sidaway are copii de toate vârstele, aşa că a fost important să aleagă bine. „Evaluările au fost de mare folos”, explică Gen. „Creative Park este imensă şi există atât de multe opţiuni, aşa că ne-au ajutat să decidem care ar fi cea mai bună pentru fiecare copil. Chiar a existat ceva pentru fiecare.”
Pregătiţi-vă să imprimaţi
„Am fost chiar impresionat de cât de simplu a fost să configurez Canon PIXMA TS7650i; pur şi simplu o conectaţi şi vă spune practic ce să faceţi”, spune Mike. „Procesul de imprimare în sine a fost, de asemenea, extrem de simplu.”
După ce aţi ales modelul, selectaţi „Imprimare” şi în câteva secunde şablonul va fi pregătit.
Şabloanele sunt imprimate în câteva secunde şi se usucă imediat, datorită cernelii PIXMA rezistente a imprimantei. „Am fost atât de bucuroasă că şabloanele au fost imprimate atât de repede, deoarece a însemnat că fiecare copil avea ceva de făcut", spune Gen. „Altfel, ar fi trebuit să aşteptăm, copiii s-ar fi plictisit şi ar fi putut pleca să facă altceva. De asemenea, datorită hârtiei foto mată Canon pe care am folosit-o, cerneala s-a impregnat bine şi nu s-a întins deloc.”
Asamblarea şabloanelor
Indiferent că a fost vorba de tăierea şi gravarea marginilor, pliere sau lipire, fiecare membru al familiei s-a implicat în construirea modelelor artizanale din hârtie cu tematică spaţială.
Soarele se află la o distanţă de 149 milioane de kilometri de Pământ – doar una dintre numeroasele informaţii despre spaţiu pe care copiii Sidaway le-au învăţat în timp ce realizau creaţii artizanale.
După ce aţi imprimat şablonul, puteţi începe să tăiaţi şi să pliaţi. Puteţi folosi foarfeca, sau, pentru şabloane mai avansate, un cuţit utilitar şi o placă de tăiere. Nu uitaţi să gravaţi liniile după ce aţi pliat pentru a vă asigura că şabloanele îşi păstrează forma şi urmaţi lista de instrucţiuni pas cu pas furnizate cu majoritatea şabloanelor. „Analizaţi tiparele şi decideţi în avans cine se va ocupa de fiecare porţiune”, spune Mike.
Gen adaugă: „Sfatul meu cel mai important este să folosiţi un stilou vechi fără cerneală şi o riglă pentru a grava piesele. Nu perforează complet, însă lasă o urmă suficient de adâncă – şi nu uitaţi să faceţi acest lucru înainte de a lipi.”
Puteţi folosi adeziv PVA, un pistol de lipit, buline adezive, o alternativă ecologică sau chiar bandă adezivă pentru a fixa şabloanele – în funcţie de adezivul pe care îl folosiţi, creaţiile dumneavoastră vor putea fi reciclabile sau nu. Poate fi necesar să fixaţi în poziţie anumite şabloane cu agrafe sau ace pentru a le menţine forma cât timp se usucă. Gen recomandă să folosiţi un adeziv cu uscare rapidă sau chiar o bandă dublu-adezivă subţire pentru a accelera procesul de lipire.
Pentru a stimula încrederea în sine a copilului, lăsaţi-l să facă unele activităţi în mod independent în timp ce realizaţi alte modele împreună ca familie pentru a încuraja apropierea. Aceasta este strategia pe care au folosit-o Mike şi Gen, iar fiica lor Chloe a spus că i-a plăcut foarte mult. „Am învăţat despre spaţiu la şcoală, dar cât am construit modelul „structura soarelui” cu mama am învăţat lucruri pe care nu le ştiam. A fost, de asemenea, foarte frumos să petrecem timp împreună în familie, făcând ceva creativ.”
Pe lângă modelul soarelui şi broşura care îl însoţeşte, Chloe şi Gen au lucrat la astronautul mai complicat, iar Mike i-a ajutat pe Halle şi Luke cu dioramele cu Marte şi Luna. „Celor mai mici le-a plăcut să taie şi să lipească, dar cred că cel mai mult le-a plăcut să se joace cu astronautul pe seturile de dioramă, după ce am terminat totul”, spune Mike.
Începeţi jocul
„Sunt atât de surprinsă, dar şi atât de fericită că ne-am distrat atât de mult realizând împreună în familie aceste creaţii artizanale din hârtie”, spune Gen. „Pe lângă faptul că se joacă cu acestea în continuare, copii încă discută despre cât le-a plăcut să le confecţioneze.”
Crearea de şabloane artizanale din hârtie din Creative Park nu este doar o activitate de familie distractivă şi educaţională, ci puteţi şi să vă jucaţi cu modelele în repetate rânduri. Halle şi Luke au petrecut ore întregi imaginându-şi că astronautul explorează noi planete.
După ce aţi terminat de asamblat şi lipiciul s-a uscat, admiraţi-vă creaţia artizanală şi porniţi în aventura spaţială. „Ne-am distrat atât de mult jucându-ne cu astronautul nostru”, spune entuziasmată Halle, copilul mijlociu. „Ne imaginăm că merge prin aventuri în toată casa, sărind de pe o planetă pe alta. Îmi place că are multe detalii şi că pot mişca braţele şi picioarele.” Luke, cel mai mic, adaugă: „Îmi place să-l fac să zboare prin aer.”
Pe lângă joaca cu noile modele spaţiale, Gen spune că acestea vor fi decoraţiuni excelente în dormitoarele copiilor. „Dioramele arată foarte bine pe rafturile lor de cărţi, şi, în plus, sunt tot ce le trebuie ca să se joace în repetate rânduri.” Ca să nu mai vorbim de faptul că este o amintire duioasă şi tangibilă a timpului petrecut în familie.
Aşadar, data viitoare când copilul dumneavoastră se uită la cerul nocturn vast şi vă întreabă ce este acolo, folosiţi Creative Park pentru a le potoli setea de cunoaştere şi pentru a le stârni imaginaţia. Poate veţi avea inspiraţia să imprimaţi ce vedeţi printr-un telescop, sau să fotografiaţi planeta, astrul sau satelitul pentru a vedea care sunt diferenţele dintre acestea. Consultaţi pagina noastră de Pinterest pentru mai multe surse de inspiraţie pentru proiecte artizanale şi nu uitaţi să vă împărtăşiţi creaţiile din alte lumi folosind hashtagul #MadeWithPixma!
Articol scris de Natalie Denton
Produse conexe
Articole conexe
Creaţi decoraţiuni în formă de dinozauri cu Creative Park
Decoraţi dormitorul copilului dumneavoastră într-un mod convenabil, cu creaţii artizanale din hârtie în stil preistoric.
Confecţionaţi-vă propriile jucării antistres
Jucăriile din hârtie sunt distractive şi relaxante pentru minţile ocupate.
Arătaţi-vă toate culorile
Adăugaţi un plus de culoare casei dumneavoastră cu aceste creaţii artizanale frumoase în nuanţele curcubeului.
Atracţii turistice realizate din hârtie
Sărbătoriţi locurile speciale cu o imprimantă Canon PIXMA şi Creative Park.