Fotografierea animalelor şi a păsărilor în habitatul lor natural poate fi atât dificilă, cât şi plină de satisfacţii. Păsările sunt extrem de imprevizibile şi pot zbura de îndată ce simt cea mai mică mişcare, dar sunt subiecte fascinante de fotografiat.
Cum puteţi reuşi să fotografiaţi păsări? Este important să fiţi răbdător, perseverent şi să aveţi o înţelegere de bază a comportamentului păsărilor, dar şi să aveţi echipamentele potrivite pentru fotografierea acestor vieţuitoare relativ mici şi sprintene.
Fotograful de natură sălbatică Aaron Sterling urmăreşte şi fotografiază păsări de când se ştie. Aici, el îşi împărtăşeşte sfaturile lui pentru fotografierea păsărilor fără a le deranja, precum şi caracteristicile pe care trebuie să le căutaţi atunci când alegeţi aparate foto şi obiective pentru a începe să fotografiaţi păsări.
Sfaturi esenţiale şi cele mai bune echipamente: noţiuni de bază despre fotografierea păsărilor
Trebuie să ştiţi unde să mergeţi şi ce să căutaţi
Este esenţial să ajungeţi devreme la locaţia aleasă, spune Aaron. „Găsiţi un loc în care animalele sunt obişnuite să vadă oameni, aşa încât acestea să nu fie la fel de sperioase ca în mod normal”, sugerează el. „Dacă sunteţi la început de drum, mergeţi într-o rezervaţie naturală şi obişnuiţi-vă cu acel mediu.”
Fotografierea dintr-o ascunzătoare este ideală pentru a nu vă speria subiecţii. „Folosesc un cort mic cu imprimeu de camuflaj şi cu găuri în el”, continuă el. „Stau acolo şi am răbdare. Cu cât petreci mai mult timp afară, cu atât îţi dai mai bine seama care locuri sunt bune.”
Dacă nu aveţi acces la o rezervaţie naturală, puteţi fotografia păsări în parcul local sau chiar în grădina dumneavoastră. „Instalaţi un hrănitor pentru păsări”, recomandă Aaron. „Sunt excelente, pentru că atrag păsări diferite. Puneţi un beţigaş lângă hrănitor pentru a-l face să arate natural, iar păsările se vor aşeza pe el, dând impresia că vă aflaţi în natură.” Jucaţi-vă cu încadrarea, astfel încât să nu arătaţi hrănitorul în fotografia finală.
Trebuie să învăţaţi să vă adaptaţi la vremea schimbătoare şi este important să vă familiarizaţi cu principiile de bază ale fotografiei. „Aflaţi tot ce puteţi despre timpul de expunere, diafragmă, sensibilitatea ISO şi ce funcţionează cel mai bine pentru tipul de fotografie pe care îl căutaţi”, spune Aaron.
De asemenea, trebuie să învăţaţi despre subiectul dumneavoastră, dar asta nu trebuie să vă descurajeze. „Cu cât vă uitaţi mai mult la păsări, cu atât deveniţi mai interesat să descoperiţi mai multe”, spune Aaron. „Începeţi să recunoaşteţi chemările păsărilor şi să învăţaţi că păsările mai mici stau adesea în arbuşti, în timp ce păsările de pradă preferă să se cocoaţe în vârful copacilor înalţi.”
Caracteristici ale aparatului foto de avut în vedere la fotografierea păsărilor
Greutate şi portabilitate
Dacă intenţionaţi să fiţi în mişcare toată ziua, doriţi un echipament uşor de transportat. Canon PowerShot ZOOM, un aparat foto monocular de buzunar cu superzoom, este ideal pentru fotografierea păsărilor, permiţându-vă să realizaţi fotografii de 12,1 MP şi videoclipuri Full HD. Corpul său compact reduce riscul să sperie păsările şi dispune de un zoom în 3 trepte, cu distanţe focale de 100 mm, 400 mm şi 800 mm, astfel încât să puteţi umple mai mult din cadru cu subiectul. PowerShot ZOOM este totodată complet automat, aşa că nu trebuie să pierdeţi timp schimbând setările.
Aaron a încercat Canon PowerShot ZOOM în rezervaţia Christopher Cadbury Wetland de la periferia oraşului Birmingham, Regatul Unit, şi i-a plăcut cum putea pur şi simplu să pună aparatul în buzunar şi să-l scoată de îndată ce vedea o pasăre. „Îmi place cureaua, pentru că te ajută să-l transporţi foarte uşor”, a spus Aaron. „Nu trebuie să-ţi faci griji că-l vei scăpa din mână, mai ales când te grăbeşti.”
Dacă sunteţi în căutarea unui aparat foto cu obiective interschimbabile, Canon EOS R50 de 24,2 MP este mic şi discret, cântărind doar 375 g.
Fotografiere silenţioasă de mare viteză
Fotografierea în rafală este probabil cea mai bună metodă pentru subiecţii care se mişcă rapid, precum păsările. Canon EOS R50 surprinde momente la 12 cps (15 cps cu obturatorul electronic), în timp ce EOS R10 poate realiza rafale continue de imagini la viteze de până la 15 cps (23 cps cu obturatorul electronic).
Pentru a evita deranjarea subiectului, doriţi să faceţi cât mai puţin zgomot cu putinţă atunci când lucraţi de aproape, iar aparatele foto cu obturator electronic silenţios vă permit să fotografiaţi fără a face niciun zgomot.
Modul de fotografiere RAW în rafală cu precaptură, disponibil pe aparate foto precum Canon EOS R7, este altă funcţie utilă pentru fotografierea subiecţilor imprevizibili. Aparatul foto începe să captureze fişiere RAW atunci când apăsaţi butonul declanşatorului la jumătate şi apoi, când îl apăsaţi complet, salvează imaginile în memoria tampon – fotografii realizate în până la o jumătate de secundă. „Acest lucru este extrem de important în timpul fotografierii păsărilor, deoarece nu ştii niciodată când ar putea zbura”, explică Aaron.
O modalitate excelentă de a fotografia păsările acasă este să instalaţi aparatul foto pe un trepied lângă un hrănitor pentru păsări, să staţi undeva unde nu puteţi fi văzut şi să fotografiaţi de la distanţă. O gamă mare de aparate foto Canon au conectivitate Wi-Fi şi toate aparatele foto din sistemul EOS R au şi Bluetooth. Cu aplicaţia Canon Camera Connect, aveţi posibilitatea să controlaţi o gamă mare de setări şi să acţionaţi declanşatorul de pe smartphone sau tabletă. Canon EOS Utility, care este inclus în configuraţia iniţială a software-ului cu toate aparatele foto EOS, vă permite, de asemenea, să operaţi aparatul foto de pe calculator şi să vizualizaţi imaginile pe un ecran mai mare.
Focalizare automată cu urmărire pentru subiecţii în mişcare şi focalizare automată cu detectarea ochilor animalelor
Tehnologia de focalizare automată Dual Pixel CMOS AF II de pe aparatele foto din sistemul EOS R, precum EOS R50 şi EOS R10, funcţionează împreună cu procesorul DIGIC X pentru a asigura urmărirea rapidă a subiectului, ajutându-vă să focalizaţi imediat pe o pasăre în mişcare. Focalizarea automată cu detectarea ochilor animalelor face parte dintr-o serie de funcţii avansate de focalizare automată concepute pentru a vă ajuta să obţineţi fotografii clare ale păsărilor în zbor. Sistemul AF va căuta păsări în cadru şi le va prioritiza ca subiecte principale de urmărit, focalizând pe ochii lor dacă îi poate detecta. Nu trebuie astfel să sacrificaţi focalizarea precisă atunci când fotografiaţi o pasăre în mişcare.
Capacităţi la lumină scăzută
Multe păsări, cum ar fi bufniţele, se aventurează doar noaptea sau dimineaţa devreme, când condiţiile de lumină nu sunt ideale pentru fotografie. Canon EOS R10 de 24,2 MP dispune de focalizare la lumină scăzută de -4 EV şi de o sensibilitatea maximă ISO 32.000, care poate fi extinsă la ISO 51.200, ceea ce vă permite să fotografiaţi chiar şi la lumina lunii.
Cum să alegeţi un obiectiv pentru fotografierea păsărilor
Păsările sunt, de obicei, mai mici şi este mai greu să vă apropiaţi de ele decât de alte animale sălbatice, aşadar aveţi nevoie de o distanţă focală mai mare pentru a le fotografia. Canon RF 600mm F11 IS STM – care are distanţa focală preferată de Aaron pentru fotografierea păsărilor – este un superteleobiectiv uşor care vă va ajuta să umpleţi cadrul cu imagini frumos detaliate. Dispune totodată de un stabilizator optic de imagine (IS) echivalent cu 5 stopuri pentru a preveni estomparea cauzată de mişcarea aparatului foto.
Obiectivele cu zoom vă oferă mai multe opţiuni de încadrare, dându-vă posibilitatea să treceţi de la cadre largi care surprind păsările în mediul lor natural la portrete mai restrânse care scot în evidenţă anumite trăsături specifice. Cu un interval de zoom impresionant (echivalent cu 29-240 mm pe un aparat full frame), Canon RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM este compact, uşor şi silenţios, cu stabilizare optică a imaginii echivalentă cu 4,5 stopuri. Alt obiectiv cu zoom compact cu un interval de distanţe focale potrivit pentru fotografierea păsărilor este Canon RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM. Diafragma sa aproape circulară cu 7 lamele oferă un aspect plăcut zonelor nefocalizate, izolând subiectul pentru imagini cu impact sporit. Aflaţi mai multe în ghidul nostru despre cele mai bune obiective de nivel de bază pentru fotografierea naturii sălbatice.
Nu trebuie să fiţi expert în fotografierea păsărilor pentru a o practica şi nu există părţi negative. „Urmărirea păsărilor poate crea dependenţă”, spune Aaron. „Este ca un joc video, în care termini un nivel şi vrei să treci imediat la următorul. Observi o pasăre şi apoi vrei alta şi alta. Profitaţi de oportunitatea de a vă conecta cu natura şi veţi începe să apreciaţi mai mult frumoasa noastră planetă. Şi, amintiţi-vă, este un privilegiu să priviţi păsările.”
Articol scris de Nikita Achanta
Produse conexe
-
PowerShot ZOOM
Un aparat foto PowerShot care încape în palmă pentru surprinderea momentelor magice cu familia sau cu natură sălbatică la 100 mm, 400 mm2 sau o distanţă extinsă digital de 800 mm. -
EOS R50
Creaţi cel mai bun conţinut care atrage atenţia cu acest aparat foto mirrorless EOS R, de la fotografii clare la filme 4K şi streamuri live. Toul cu un singur dispozitiv dedicat. -
EOS R10
Faceţi următorii paşi în fotografie şi filmare cu un aparat foto mirrorless din sistemul EOS R construit pe baza unui senzor de dimensiune APS-C. -
EOS R7
Exploraţi natura sălbatică cu un aparat foto care oferă o viteză şi o calitate a imaginii senzaţionale într-un corp APS-C portabil, proiectat pentru viitor. -
RF-S 55-210mm F5-7.1 IS STM
Apropiaţi-vă cu acest teleobiectiv cu zoom APS-C uşor şi versatil şi găsiţi o nouă dimensiune pentru surprinderea călătoriilor, sporturilor, familiilor şi animalelor de companie. -
RF 100-400mm F5.6-8 IS USM
Un obiectiv cu zoom RF de 100-400 mm versatil, compact şi uşor, cu IS echivalent cu 5,5 stopuri pentru surprinderea fără greutate a naturii sălbatice şi a acţiunii. -
RF 600mm F11 IS STM
Un super-teleobiectiv revoluţionar, compact şi uşor, ideal pentru fotografii de natură sălbatică, safari sau urmărirea trenurilor. -
RF 800mm F11 IS STM
Un super-teleobiectiv compact, uşor şi puternic, destinat în primul rând pasionaţilor de natură sălbatică care doresc cea mai mare distanţă focală.