Viaţa după câştigarea unui premiu Tânărul fotograf de natură sălbatică al anului

Când Marc Albiac era un adolescent care explora arta fotografiei, el şi tatăl lui petreceau ore întregi pe un site web pe care renumiţi fotografi spanioli de natură sălbatică discutau despre tehnicile din spatele imaginilor lor. El şi-l aminteşte pe Mario Cea explicând cum crease o expunere dublă a unei bufniţe la lumina lunii într-un singur cadru. Dând filmul înainte câţiva ani, Marc a participat apoi la o expoziţie importantă de fotografie, prezentându-şi lucrările alături de Mario. Marc este acum ambasador Canon, având numeroase distincţii, inclusiv un prestigios premiu Tânărul fotograf de natură sălbatică al anului care i-a fost acordat la vârsta de 14 ani.

Aici, el şi colegul ambasador Canon Michel d'Oultremont, care trăieşte şi lucrează în Belgia şi este dublu câştigător al premiului Fotograful de natură sălbatică al anului, Portofoliul unei stele în devenire, ne spun cum acest concurs le-a lansat carierele şi oferă totodată sfaturi tinerilor fotografi de natură sălbatică care vor să le calce pe urme.

Marc Albiac: Înainte să învăţ să merg, părinţii mei mă duceau cu ei pe munte. Tatălui meu îi plăcea să fotografieze peisajele şi animalele pe care le întâlnea. Când aveam şapte ani, şi-a cumpărat un echipament foto mai bun, iar eu am moştenit acest aparat, un model Canon EOS 30D (urmat acum de modelul mai nou Canon EOS 90D). La început a fost dragostea mea pentru animale. Aparatul foto era un instrument care îmi permitea să iau acasă cu mine această natură sălbatică.

Michel d'Oultremont: Cu siguranţă dragostea pentru natură sălbatică. Am început observând păsări timp de trei ani, destul de intensiv. Fotografia este doar un mijloc care îmi permite să-mi imortalizez întâlnirile cu vietăţile sălbatice. Putea să fie sculptură sau pictură, dar nu am astfel de talent. Primele mele imagini le-am făcut într-o mlaştină. Stând în noroi, aşteptând păsările de apă. Erau imagini banale, dar era nemaipomenit să pot lua acasă aceste clipe. Mlaştina era la mai puţin de un kilometru şi jumătate de casă, aşa că era foarte convenabil. Am început cu un aparat foto Canon EOS 400D (urmat acum de Canon EOS 850D) şi cu un obiectiv EF 300mm f/4L USM de 20 de ani (urmat acum de Canon EF 300mm f/4L IS USM).

Michel: În orice competiţie, ai nevoie de noroc. Norocul de a fi selectat, dar şi cel de a câştiga un premiu. Am fost foarte norocos să câştig acest premiu de două ori. Este o onoare şi este plăcut să văd că perspectiva mea asupra lumii sălbatice este pe placul juriului şi al publicului.

Marc: Nu am făcut niciodată fotografii pentru a câştiga un concurs, am făcut-o pentru că asta am vrut. Cred că acesta este secretul. Am realizat imaginea câştigătoare în grădina bunicii. Acolo unde poţi petrece cel mai mult timp este şi locul în care vei realiza cele mai bune fotografii. Lucrând aproape de casă, nu există presiunea că va trebui să iei un avion peste câteva zile. Iar dacă nu obţii fotografia dorită într-o zi, poţi să mai încerci ziua următoare.

Marc: Sunt destul de timid, chiar şi acum la 22 de ani, iar atunci aveam 15 ani, aşa că aveam emoţii. Dar era un vis care devenea realitate. Mi-au trimis e-mailul prin care mă anunţau că am câştigat în primăvară, iar ceremonia a fost abia în toamnă, aşa că am stat şase luni fără să pot spune cuiva.

Bineînţeles, participasem şi la alte concursuri şi nu câştigasem premii. Unul dintre cele mai bune lucruri la fotografie este subiectivitatea ei. Aceeaşi fotografie poate să fie apreciată de unii oamenii şi să nu fie pe placul altora, iar concursurile nu diferă în această privinţă. Juriului trebuie să îi placă fotografia ta mai mult decât altele, dar asta nu înseamnă că o fotografie este mai bună sau mai proastă decât altele.

Ca în cazul fotografiei de natură sălbatică, concursurile necesită perseverenţă. În fotografia de natură sălbatică este important să fii perseverent pentru că, de cele mai multe ori, animalele nu îşi fac apariţia şi te întorci acasă fără nicio fotografie. Dar, dacă îţi dai silinţa şi încerci să obţii fotografia dorită, în cele din urmă ai mai multe şanse să faci fotografia decât dacă rămâi acasă.

Michel: Am fost foarte surprins. Când eram tânăr fotograf, îi priveam cu admiraţie pe câştigătorii premiilor Fotograful de natură sălbatică al anului. Era plăcut şi măgulitor să poţi spune că imaginile tale au fost votate printre cele mai bune din lume.

Este esenţial să fii perseverent, să continui să încerci. Eu sunt un om optimist şi destul de încăpăţânat, aşa că, dacă nu văd un animal în lumina frumoasă pe care căutam să o surprind, o iau de la capăt şi sper să am parte de întâlnirea visurilor mele. Aveam o imagine pe care de trei ani o tot înscriam în multe concursuri şi nu a fost niciodată selectată până în 2014 – era o imagine care îmi plăcea foarte mult şi care credeam că are potenţial bun.

Cum v-a lansat această reuşită cariera în fotografia de natură sălbatică?

Michel: Am fotografiat mult intuitiv, fără să-mi fac prea multe griji cu privire la ce va funcţiona şi ce nu. Nu îmi creez scena, iau lucrurile aşa cum sunt. Întâlnirile cu vietăţi sălbatice îmi permit să-mi surprind emoţiile când mă găsesc faţă în faţă cu un animal sălbatic.

Marc: Încă nu văd un stil unitar al tuturor fotografiilor mele. Pentru fiecare animal, încerc să creez stiluri diferite ale imaginii, unele mai mult în stil documentar şi altele mai artistice, unele alb-negru, altele color, unele de aproape, altele arătând şi habitatul animalului. Mă interesează cel mai mult să fotografiez animale vertebrate: mamifere, păsări, reptile, amfibieni. Trebuie să ai cunoştinţe despre ele şi habitatul lor şi să ştii unde le poţi găsi.

Marc: Da. Sunt greşeli pe care le fac şi acum. De exemplu, dacă e un animal pe care vreau foarte mult să-l fotografiez, îmi pierd răbdarea şi încerc să mă apropii mai mult. Uneori, rezultatul este că fuge şi ratez fotografia.

Michel: Aş zice faptul că trebuie să aştepţi să apară animalele. Este nevoie de multe cunoştinţe despre vieţuitoarele sălbatice şi de multă răbdare să le observi fără să le deranjezi. Dar am învăţat asta de la o vârstă fragedă. Sunt extrem de răbdător în toate privinţele, iar asta înseamnă că nu îmi pierd uşor speranţa şi pot fi mereu optimist.

Michel: Tinerii fotografi se grăbesc prea mult să obţină nenumărate aprecieri ale imaginilor lor pe reţelele sociale. Pentru mine, această cursă trebuie să se oprească, pentru că atunci când îţi doreşti tot mai multe, ajungi să faci ceva pe teren care deranjează animalele.

Marc: Cel mai dificil este să găseşti pe cineva care să te ducă pe teren. Am avut noroc că părinţii mei erau interesaţi de munte şi animale, dar am prieteni care nu au şansa asta. Dacă trăieşti într-un oraş mare ca Barcelona, este mai dificil să vezi o varietate mare de animale.

Michel: Învăţaţi, citiţi şi înţelegeţi animalele înainte de a le fotografia. Asta este foarte important. Animalele şi mediul trebuie să fie calme şi nederanjate. Dacă sperii un animal ca să obţii o imagine, fotografia va fi urâtă.

Marc: Fotografiaţi ce doriţi, aşa cum doriţi. Dacă doriţi să fotografiaţi alb-negru, nu ezitaţi. Dacă vă place să fotografiaţi cu un teleobiectiv, faceţi asta. Nu faceţi fotografiile pe care credeţi că ar trebui să le faceţi, faceţi fotografiile pe care doriţi să le faceţi.


Articol scris de Rachel Segal Hamilton