Ghidul de utilizare a siglei Canon
Recomandări pentru partenerii autorizaţi Canon şi pentru distribuitorii independenţi
Canon acordă foarte multă atenţie protejării mărcilor şi a numelor sale comerciale. Din acest motiv, Canon a pregătit aceste reguli pentru partenerii autorizaţi şi pentru distribuitorii independenţi cu privire la activităţile care sunt sau nu permise în legătură cu utilizarea siglelor şi a mărcilor comerciale „Canon” pe site-urile web proprii şi în conturile de pe reţelele de socializare.
Acţiuni recomandate
- Promovaţi-vă propria afacere şi numele companiei.
- Specificaţi în mod clar că opiniile pe care le exprimaţi vă aparţin dvs. şi nu companiei Canon1.
- Pe paginile web, sigla Canon poate fi utilizată dacă este afişată lângă descrierea sau imaginea unui produs Canon pe care îl comercializaţi în cadrul activităţii comerciale legitime, pentru indicarea originii acestuia.
Activităţi nerecomandate
- Nu utilizaţi cuvântul „Canon” sau o marcă comercială Canon în cadrul numelui de domeniu sau al numelui contului de pe o reţea de socializare.
- Nu utilizaţi sigla „Canon” sau o parte a acesteia drept pictograma, imaginea, fotografia sau numele contului.
- Nu abreviaţi, nu modificaţi şi nu combinaţi sigla „Canon” cu alt cuvânt sau imagine.
- Nu achiziţionaţi un nume de domeniu sau un cont pe o reţea de socializare care conţine „Canon”, deoarece utilizarea acestui termen încalcă drepturile Canon2.
- Nu vă prezentaţi activitatea în mod denaturat şi nu sugeraţi că reprezentaţi o entitate Canon prin intermediul imaginilor, numelor şi a conţinutului.
- Nu postaţi conţinut care poate fi ilegal, defăimător sau care poate fi considerat a constitui hărţuire faţă de Canon sau alte părţi terţe.
Vă recomandăm să solicitaţi consultanţă oficială independentă dacă aveţi întrebări despre modul de aplicare a acestor reguli pentru site-uri web sau conturi de pe reţele de socializare.
Dacă aveţi nevoie de detalii suplimentare privind utilizarea siglei şi a mărcilor comerciale Canon, vă rugăm să contactaţi corporate.communications@canon-europe.com pentru a primi fişierul PDF/documentul integral.
¹ Reţineţi că sunteţi singura persoană responsabilă din punct de vedere legal pentru conţinutul postărilor online. Asiguraţi-vă că respectaţi drepturile de autor, regulile privind utilizarea corectă, confidenţialitatea, dezvăluirea datelor financiare şi alte legi aplicabile.
² Canon va solicita să îi fie transferat orice nume de domeniu achiziţionat de o terţă parte care include mărcile comerciale Canon şi va colabora cu furnizorii de reţele de socializare pentru desfiinţarea conturilor care încalcă drepturile Canon.